GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.33Str. SOMESULUI NR.4Loc. SATU MARETel: 0261 762 962E-mail: [email protected]
RAPORT ASUPRA ACTIVITATII DESFASURATA LA GRADINITA CU PROGRAM
PRELUNGIT NR.33 SATU MARE
AN SCOLAR 2016-2017 – SEMESTRUL I
În calitate de director am facut echipă bună cu toate colegele şi am căutat să îndeplinesc
misiunea grădiniţei. Aici au avut acces toţi cei care au nevoie de educaţie şi asistenţă socială, indiferent
de etnie şi religie. Grădiniţa a avut în vedere sprijinirea copiilor dotaţi sau cu anumite aptitudini, dar şi
cei cu anumite deficienţe.
Pornind de la principiul că fiecare copil are valoare, este unic, poate învaţa la noi, cu iubire, răbdare şi
profesionalism, la noi în grădiniţă copiii au fost pregătiţi pentru a se accepta unii pe alţii, pentru a
colabora, negocia şi pentru a deveni personalităţi autentice.
1. ACTIVITATEA MANAGERIALA
Realizarea documentelor de proiectare manageriala
De la preluarea funcţiei de director, am urmărit organizarea unităţii bazată pe distribuirea atribuţiilor
pentru fiecare persoana, apoi obiectivele propuse au fost în concordanţă cu cele ale Inspectoratului
Şcolar Judeţean Satu Mare şi ale M.E.N., pornind de la ceea ce înseamnă învăţământ de calitate,
asfel:
1. Asigurarea egalităţii de şanse şi sporirea accesului la educaţie;
2. Asigurarea calităţii educaţiei, creşterea capacităţii instituţionale pentru elaborarea şi gestionarea de
proiecte;
3. Stimularea educaţiei permanente, susţinerea, în manieră integrată, a educaţiei;
4. Organizare, monitorizare şi evaluare, concursuri (copii, cadre didactice);
5. Colaborare eficientă cu toate instituţiile locale şi centrale;
6. Crearea condiţiilor optime de siguranţă şi calitate a muncii;
7. Fundamentarea ofertei educaţionale pe baza nevoilor de dezvoltare personală a preşcolarilor;
8. Asigurarea bazei materiale şi a celei legislative;
9. Cresterea prestigiului gradinitei si promovarea imaginii in diverse medii.
Analiza activitatii desfasurate de conducerea unitatii
Organizarea compartimentelor, consiliilor, comisiilor
În calitate de director am organizat activitatea pe compartimente si comisii de lucru, în funcţie
de activităţile planificate şi de necesităţile grădiniţei. Consiliul de administratie si consiliul profesoral au
functionat conform legii in vigoare.
Pe întreg parcursul anului şcolar nu au existat conflicte care să ducă la nerespectarea
curricumului sau a regulamentului de ordine interioară.
Întreg personalul, părinţii şi comunitatea locală a fost informată despre activitatea unităţii precum
şi despre anumite apariţii legislative prin şedinte şi afişări la avizierele din gradinita.
În scopul atingerii obiectivelor propuse prin planul managerial pentru anul şcolar 2016/2017 au
fost emise decizii interne pentru numirea:
Coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare, comisia metodica;
Comisiilor şi grupurilor de lucru cu atribuţii specifice:
Comisia pentru curriculum;
Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii;
Comisia de securitate şi sănătate în muncă;
Comisia pentru perfecţionare, formare continuă şi dezvoltare profesională;
Comisia pentru activităţi de recepţie, inventariere şi respectiv casare;
Comisia pentru coordonarea activitatilor extracurriculare;
Comisia pentru proiecte educative;
Comisia pentru concursuri scolare
Alte comisii cu funcţionare pe durată limitată sau anuală prevăzute de acte normative în vigoare ,
etc.
Repartizarea responsabilitatilor
Încadrarea personalului didactic s-a realizat sub coordonarea direcţiunii conform următorului
ciclu procedural: proiectare – confirmare/negociere IŞJ – evaluare – finalizare. Întregul proces s-a
bazat pe planurile de învăţământ în vigoare şi pe oferta de CDŞ aprobată în anul şcolar anterior. Toate
grupele au funcţionat normal, încadrate cu personal calificat. Numărul mediu de prescolari pe cadru
didactic s-a situat la valori comparabile cu valorile naţionale, conform prevederilor legale în vigoare.
Comisiile înfiinţate la începutul anului şcolar prin decizii interne au funcţionat conform
planificărilor proprii şi au contribuit în mod direct la realizarea planului managerial anual. Direcţiunea a
prezentat în detaliu fiecărui responsabil de comisie atribuţiile specifice, categoriile de activităţi şi modul
de documentare a acestora. Rapoartele de activitate şi monitorizarea realizată pe parcursul semestrului I
evidenţiază realizarea majorităţii activităţilor planificate, la termen şi conform atribuţiilor stabilite.
Rezultatele obţinute, documentate corespunzător în dosarele catedrelor, indică eficienţă şi
responsabilitate din partea membrilor catedrelor/comisiilor. Analiza efectuată la începutul anului şcolar
curent a scos în evidenţă necesitatea creşterii frecvenţei şi îmbunătăţirii calităţii asistenţei şi
interasistenţei la ore, precum şi mai multă atenţie la aplicarea şi interpretarea testelor predictive şi
sumative.
Organizarea timpului
Deficienţa cea mai importantă constatată în organizarea timpului a fost implicarea relativ redusă a
directorului si a responsabilei comisiei metodice in realizarea asistentelor.
Monitorizarea intregii activitati
La nivelul Comisiei metodice s-au stabilit modul in care se va realiza evaluarea copiilor.
Fiecare educatoare a completat Caietul de observaţii psihopedagogic al copiilor de la grupă pe baza
căruia s-a întocmit Fişa psihopedagogică a fiecărui preşcolar care va merge la şcoală în toamna lui
2017.
OBIECTIVE PROPUSE PENTRU ANUL ŞCOLAR 2016-2017:
Organizareapeunitate aactivităţilorpropusedincadrulProgramelorEducaţionalecuimplicareapărinţilor;
Valorificareaşipopularizareaactivităţilordesfăşurateîncadrulprogrameloreducaţionaleşiaactivităţiloro
pţionale;
Desfățurareaunoractivitățicât mai interesanteșiatractivecucopiii ;
Consiliereaperiodicăapărinţilorşiîndrumareaacestorasprecomunicareconstructivăcucopiii;
ACTIVITĂŢI PROPUSE PENTRU SEMESTRUL I :
Analiza activităţii pe anul şcolar 2015-2016
Stabilirea activităţilor şi a sarcinilor individuale din cadrul comisiei metodice
Prezentarea şi avizarea pogramelor opţionale
Acomodarea la grădiniță a copiilor de grupă mică.
Întocmirea programelor educaţionale
Dezbaterea scrisorii metodice
”Șezătoarea educatoarelor”
Prezentarea lucrării metodico-ștințifice de gradul I
APRECIERI GENERALE ŞI INDIVIDUALE ASUPRA CALITĂŢII ORGANIZĂRII ŞI
DESFĂŞURARII ACTIVITĂŢILOR :
S-au prezentat 3 programele opţionale pentru avizarea acestora şi includerea în oferta educaţională
a grădiniţei pe anul şcolar 2016-2017.
Echipeleprogrameloreducaţionale au propustememai puţine, mai interesante care săimplice mai
multacţiuneadirectă a copilului.
Sauprezentatexemple de bunăpracticălegatede acomodareacopiilor la grădinițăde
cătrefiecareeducatoareîncadrulcomisiemetodice. S-a hotărâtpregătireaunui pliant
informativpentrupărințidespregrădinițășidespreceea ce trebuiesăștiecoplilul la
intrareaîngrădinițăpentru a ușuraperioada de acomodare a copiilorîngrupamică.
ÎncadrulCerculPedagogic al educatoarelordinCentrulMetodic nr.4, s-
audesfășuratactivitățidemonstrativeși s-a prezentatmaterialteoreticcutema„Normele de proiectare şi
realizare a procesului educativ în grădiniţă”; - organizat la Bîrsăul de sus.
În luna Decembrieeducatoarele din grădiniță au organizat o șezătoare în care am readus în prezent
obiceiuri vechi legate de organizarea a astfel de evenimente, pentru ca acestea să fie transmise mai
departe tinerei generații.
În luna Ianuarie activitatea propusă a fost prezentarea lucrării pentru acordarea gradului didactic I a
colegei Motyosovszki Hajnalka, care va fi susținut în semestrul II al acestui an școlar, fapt pentru
care am schimbat tema acestei luni cu o activitate propusă pe luna Mai cu tema „Accesul de furie la
copii”, care este de mare folos în acest moment pentru educatoare.
Activități care au implicat munca tuturor membrelor CM pe semestrul I
Organizarea unui outdoor de toamnăîn luna Octombrieîmpreună cu părinții.
Organizarea aniversării a 21 ani de la înfiinţarea grădiniţei, în data de 6.12.2016., unde s-au
prezentat programe artisticecu grupele mari pe grădiniță.
La sfârşitul sem.I s-au întocmit rapoarte de activitate de către cadrele didactice, personalul didactic
auxiliar şi de către responsabilii de comisii. Pe baza acestor rapoarte, directorul, împreună cu echipa a
întocmit Raportul de activitate al unităţii, a fost prezentat în Consiliul profesoral, având ca invitaţi
autorităţile locale şi reprezentanţii părinţilor.
În urma verificărilor efectuate de către director, conform Graficului de control intern, s-a
costatat că toate documentele şcolare au fost întocmite la timp şi corect de către angajaţii unităţii, iar
unde s-au costatat deficienţe s-au luat măsuri şi s-au dat termene de remediere, asfel încât putem afirma
că toate documentele, rapoartele solicitate au fost întocmite şi transmise la timp către instituţiile
superioare.
Autoevaluarea activitatii manageriale
La începutul anului şcolar s-au constituit toate comisiile la nivel de unitate, tot personalul a fost
implicat în activităţile grădiniţei, fiecare primind responsabilităţi în funcţie de postul pe care a fost
încadrat, în funcţie de pregătirea profesională, de competenţele dobândite, de modul de implicare. La
toate întâlnirile am consultat salariaţii în luarea deciziilor, am cerut părerea tuturor angajaţilor şi am
ţinut cont de opiniile lor, în funcţie de competenţele comisiilor. Comisia metodică şi-a desfăşurat
activitatea conform planificării anuale. Consiliul profesoral (toate educatoarele) şi Consiliul de
administraţie, format din 7 membri şi cu participarea liderului de sindicat, reprezentantilor Consiliului
Local si reprezentanti ai parintilor.
La toate activităţile din unitate, au avut câte un Grafic de activitate anual de desfăşurare a şedinţelor
de lucru. Toate deciziile au fost dezbătute pe comisii, avizate în C.P. şi aprobate în C.A.
Documentele de proiectare managerială anuală şi semestrială au fost realizate în cadrul general
stabilit prin strategia de dezvoltare a învăţământului preuniversitar elaborată de Inspectoratul Şcolar şi
au fost întocmite pe baza următoarelor:
Documente de evaluare şi diagnoză:
Rapoartele de activitate ale comisiilor şi grupurilor de lucru desemnate prin decizii interne în anul
şcolar 2016/2017 ;
Documente de raportare financiar-contabilă;
Procese verbale ale activităţilor de control efectuate de instituţii abilitate.
Documente de proiectare:
Proiectul de dezvoltare instituţională pentru perioada 2014 – 2018;
Proiectul de buget de venituri şi cheltuieli pentru 2016, respectiv 2017;
Activitate de (auto)formare manageriala
In cadrul comisiilor s-a avut in vedere ca în documentele oficiale să fie introdus acest capitol al
formării şi dezvoltării profesionale: în Planificările activităţilor din cadrul comisiilor, în Fişele de post,
în Fişele de evaluare anuale.
Am consiliat personalul şi l-am îndrumat să participe la activităţi şi cursuri de formare atât în
cadrul Comisiei metodice, la activităţile organizate la nivel zonal şi judetean
2. REURSE MATERIALE SI FINANCIARE
Baza materiala – un corp de cladire
Spatii pentru invatamant – 8 Sali de grupa,
Biblioteca scolara – 530 volume,
1 bucatarie, 2 Sali de luat masa,
Spatiu exterior de joaca,
1 cabinet medical,
1 birou administrativ,
1 cabinet metodic,
Resurse financiare
2.2.1.Identificarea necesarului
2.2.2. Identificarea resurselor
Fiecare spaţiu al grădiniţei este mobilat şi utilat corespunzător cu echipamente şi mijloace
modern de informare şi comunicare. Asfel, sălile de grupă sunt dotate cu aparatură electronică necesară
unei bune desfăşurări a procesului instructive-educativ: televizor, D.V.D., casetofon cu C.D., calculator,
acces la internet şi televiziune prin cablu. La fiecare grupă s-a asigurat dotarea cu material didactic
variat şi diversificat pentru fiecare tip de activitate în parte.
În amenajarea spaţiului s-a ţinut cont de respectarea condiţiilor ergonomice privind mobilierul
şcolar, asfel încît să ofere o cît mai mare funcţionalitate.
2.2.3. Analiza utilizarii acestora
Spaţiile unităţii sunt corect şi bine dispersate, sunt utilizate conform destinaţiei, este
asigurată calitatea şi se încadrează în normele de igienă şcolară.
Pentru înterţinerea grădiniţei s-au depus eforturi de către tot personalul angajat cu sprijinul
Consiliului Local al oraşului Satu Mare, cu preşcolarii, prin: curăţenia periodică în funcţie de
anotimp; văruirea pomilor şi a spaţiilor din jurul lor; curăţarea copacilor şi tăierea unora dintre ei;
colectarea selectivă a deşeurilor de către angajaţi şi prin activităţi ale copiilor; întreţinerea spaţiilor verzi
din curtea grădiniţei; repararea gardului, curăţarea şi întreţinerea echipamentelor de joacă ale copiilor.
Întreţinerea lor se realizează prin curăţenia zilnică, săptămînală, prin igienizare, dezinfecţii şi
dezinsecţii periodice. Unitatea a obţinut autorizaţia sanitară de funcţionare , pe baza controalelor
efectuate de instituţiile abilitate.
3. RESURSE UMANE
Personal didactic
Incadrarea cu personal
1. Număr total de posturi aprobate 30
2. Număr de posturi personal didactic 17
3. Număr de posturi personal didactic auxiliar 2
4. Număr de posturi personal nedidactic 11
Incadrarea cu personal didactic
Încadrarea personalului didactic s-a realizat sub coordonarea direcţiunii conform următorului
ciclu procedural: proiectare – confirmare/negociere IŞJ – evaluare – finalizare. Întregul proces s-a
bazat pe planurile de învăţământ în vigoare şi pe oferta de CDŞ aprobată în anul şcolar anterior. Toate
grupele au funcţionat normal, încadrate cu personal calificat . Numărul mediu de elevi pe cadru didactic
s-a situat la valori comparabile cu valorile naţionale, conform prevederilor legale în vigoare.
Unitatea a avut aprobate 17 posturi de educatoare, din care: 15 titulare, 1 educatoare detaşata
la cerere, 1 educatoare suplinitor califica. Dintre acestea 12 cu grad I, 4cu grad II, 1 cu grad definitiv.
3.1.2. Activitatea comisiilor
Comisiile înfiinţate la începutul anului şcolar prin decizii interne au funcţionat conform
planificărilor proprii şi au contribuit în mod direct la realizarea planului managerial anual. Direcţiunea a
prezentat în detaliu fiecărui responsabil de comisie atribuţiile specifice, categoriilor de activităţi şi
modul de documentare a acestora. Rapoartele de activitate şi monitorizarea realizată pe parcursul anului
evidenţiază realizarea majorităţii activităţilor planificate, la termen şi conform atribuţiilor stabilite.
Rezultatele obţinute, documentate corespunzător în dosarele catedrelor, indică eficienţă şi
responsabilitate din partea membrilor catedrelor/comisiilor. Analiza efectuată la începutul anului şcolar
curent a scos în evidenţă necesitatea creşterii frecvenţei şi îmbunătăţirii calităţii asistenţei şi
interasistenţei la ore, precum şi mai multă atenţie la aplicarea şi interpretarea testelor predictive şi
sumative.
3.1.3. Activitatea de (auto)perfectionare a cadrelor didactice
Preocuparea pentru formare continuă şi dezvoltare profesională a determinat participarea
cadrelor didactice la activităţile metodice şi cursurile de formare continuă organizate de instituţiile
abilitate la nivel local, judeţean şi naţional. În această privinţă, sprijinul acordat de Comisia pentru
perfecţionare, formare continuă şi dezvoltare profe sională, s-a dovedit important – fiind asigurată
informarea corespunzătoare a cadrelor didactice asupra ofertei de formare existente.
RolulComisiei trebuie însă în continuare crescut – în special în privinţa monitorizării modului în care se
realizează perfecţionarea periodică a cadrelor didactice prevăzută de legislaţia în vigoare. Se doreste
organizarea mai multor cursuri de perfectionare pentru profesori inv. Prescolar.
Cadrele didactice au fost preocupate permanent să-şi întocmească cît mai bine şi la timp
documentele la grupa; şi-au proiectat activităţile zilnice conform programei şcolare; s-a lucrat folosind
metoda proiectelor; au ţinut cont de particularităţile de vârstă ale copiilor; au lucrat individual cu
preşcolarii, când a fost cazul şi au obţinut rezultate foarte bune cu aceştia.
Fiecare cadru didactic şi-a monitorizat şi evaluat oferta educaţională şi a participat la numeroase
concursuri şcolare.Toate cadrele didactice şi au întocmit mapele educatoarei şi au completat toate
documentele educatoarei, parcurgînd toate temele propuse prin planificările anuale şi săptămînale.
În calitate de responsabil cu formarea continuă d-na educatoare Masca Gabriela a încercat ca în
primul semestru al anului școlar 2016-2017 să gestionez cât mai bine posibil activitatea de
perfecționare, formare continuă a personalului din unitatea noastră de învățământ. În acest sens si-a
centrat activitatea pe următoarele coordonate: informare, organizare, coordonare, consiliere,
monitorizare a tot ceea ce presupune formarea și perfecționarea continuă.
După participarea la întâlnirea cu responsabilii cu formarea continua organizată la Liceul Mihai
Eminescu, la început de an școlar, a transmis colegelor punctele dezbătute pe ordinea de zi, a prezentat
oferta de formare pentru anul școlar 2016-2017, reamintind necesitatea ca în ultimii cinci ani fiecare să
aibă acumulate 90 de credite transferabile. Pentru a se informa continuu cu privire la noutățile apărute
le-am îndemnat să consulte site-ul CCD SM.
Împreună cu echipaa managerială a insistat pe promovarea ofertei CCD, cuprinzând cursurile de
formare pentru anul școlar în curs, orientând cadrele didactice spre acele cursuri care vin în
întâmpinarea nevoilor de formare identificate la nivelul grădiniței, în vederea asigurării calității
educației.
Totodată, prin consultarea zilnică a forumului ISJ, s-a facilitat comunicarea între CCD și cadrele
didactice din unitate, trasmițându-le perioada de înscriere la cursurile de formare, dacă au fost acceptate
sau nu și perioada de desfășurare a acestora. În primul semestru al acestui an școlar au participat la
cursuri de formare următoarele cadre didactice:
-” Abilitarea cadrelor didactice din învățământul de masă, în munca cu elevii cu cerințe educative
speciale”: Mașca Gabriela, Vereș Rodica, Șincar Aurica;
-„Etwinning-parteneriate și proiecte școlare europene”: Mașca Gabriela, Tunsu Romina;
-„Educație anteprenorială”:Boitor Lenuța, Șincar Aurica, Chiorean Mariana, Veress Adela;
-„Educație pentru sănătate”: Tunsu Romina, Șincar Aurica;
- „EEDT-evaluare și examinare pentru definitivat și titularizare”: Șincar Aurica, Veress Adela, Blidar
Corina
-„Cursul de mentori”: Tunsu Romina, Chiorean Mariana;
Este de apreciat interesul unor educatoare de a se înscrie la cursuri de formare care, chiar vin în
întâmpinarea nevoilor lor de formare.
Perfecționarea cadrelor didactice din unitate s-a realizat pe parcursul acestui semestru și prin alte
forme de activitate, cum ar fi:activitățile din cadrul comisiei metodice, activitatea din cadrul cercului
pedagogic unde a fost abordată o temă de mare interes, mese rotunde unde au fost invitați și părinți ai
copiilor, participarea la colocvii pentru înscrierea la gradul didactic I(2 educatoare).
În continuare, în calitate de RFC, educatoare isi propune să îndrume cât mai eficient cadrele
didactice pentru a se implica în cât mai multe forme de perfecționare, să poata gestiona eficient
informațiile referitoare la traiectoria formării continue a personalului din unitatea noastră și să găseasca
parteneri implicați în activitatea mentorială pentru asigurarea unei inserții profesionale rapide și
eficiente.
Este de apreciat importanța acordării interesului cuvenit pentru perfecționare din partea educatoarelor
din grădinița noastră.
Prescolari
Identificarea si analiza tendintelor demografice din circumscriptia scolara
In urma recensamantului efectuat la nivel local, s-a constatat faptul ca numarul copiilor a
scazut. Drept pentru care, pentru anul scolar 2016-2017 am supus spre aprobare planul de scolarizare cu
220 de copii.
Scolarizarea si frecventa
Frecventa copiilor este monitorizata si notata permanent in catalogul grupei. Astfel, in anul scolar 2016-
2017, sem I au frecventat gradinita 85% din copiii inscrisi.
Cauze ale absenteismului
Bolile copilariei.
Abandon scolar
Nu e cazul.
Rezultate la invatatura,
- Cat la % dintre copii si-au insusit comportamentele in sem I?
Rezultate obtinute la concursuri scolare.
În grădiniţă s-au organizat concursuri de recitări poezii, expoziţii, concursuri judeţene:
Grupa Mare B –EducatoareSincarAurica/TunsuRomina
Participare directa:
Concurs “FestivalulJudetean de ColindesiCanteceArdud- editia a VII-a
Participare indirecta:
Simpozionul National: “Violenta – o realitate o zilelornoastre”
ScoalaGimnazialaMihaiEminescu– Craiova
Proiect Educational Judetean: “ Lada de zeste” Grădiniţa PP Nr.3,Structura PP+PN.1, Petroşani-
Hunedoara
Concurs interjudetean de creatie plastica „Sarbatoarea Crizantemelor”-Liceul Tehnologic
„Nicolae Balcescu”- Botosani
Simpozion si concurs judetean: „La toata casa-i lumina”- Gradinita „Paradisul Piticilor” Dej
Simpozionul regional „Educaţie şi calitate în şcoală”, Scaoala Gimnaziala Sfanta Vineri-
Ploiesti
Activitatile extracurriculare au fost proiectate şi monitorizate permanent, iar în cadrul acestora s-au
obţinut rezultate foarte bune.S-au organizat: serbări cu diferite ocazii: de Crăciun, ziua gradinitei- 4
decembrie-“In fiecare an”, s-au omagiat sărbatori şi zile ale unor personalităţi culturale, cum ar fi:
Mihai Eminescu, s-au organizat vizite: la biserica,
Practicate la varste fragede, activitatile extracurriculare joaca unul dintre cele mai importante
roluri in dezvoltarea si formarea viitorului cetatean.Ele ofera copilului oportunitatea de
miscare,interactiune directa, exprimare libera si relaxare, descoperirea unor lucruri noi, experimentarea
diferitelor situatii etc.
Dezvoltarea sanatoasa a copiilor se bazeaza foarte mult pe acumularile ce provin din
multitudinea de surse oferite.Copilul trebuie sa primeasca o multitudine de informatii pentru a putea
desfasura o activitate. Aceste informatii pot proveni si din mai multe directii si pot canaliza aptitudinile
copilului spre anumite domenii, singur dandu-si seama de ceea ce-i place sa faca sau nu.
In semestrul I al anuluiscolar 2016-2017 s-au desfasurat urmatoarele activitati extracurrriculare:
Activitate de tip out door –“DUPAMUNCA SI RASPLATA”-3 OCT 2016
Vizionare de spectacole interactive sustinute de ELLA BELLA, Caravana
Anima- d-naRalucaDumbravescu
Vizionaree de teatru de papusi- 11 ian 2017-“VRAJITORUL DIN OZ”- sustinut
de Teatrul de papusi SPIRIRDUS
Activitati de voluntariat desfasurate de Grupa Stelutelor in colaborare cu d-na
consilier psihopedagog Motyosovszki Hajnalkasi G.P.P CARITAS- sub
genericul “Sa fim mai darnici, sa fim mai buni” – decembrie 2016
Marcarea Zilei Nationale a ROMANIEI 1 Decembrie respectiv 24 Ianuarie Mica
Unire oferind informatii copiilor respectand particularitatile de varsta si
capacitatealor de asimilare(grupelemari)
Desfasurarea de serbari, scenete activtati practice, sezatori cu ocazia Sarbatorilor
de iarna(toate grupele)
Sarbatorirea Zilei Gradinitei 6 decembrie 2016 in cadrul careia dupa vizionarea
spectacolului interactiv sustinut de Caravana Anima –Vreau sa cresc sanatos-
grupele mari au prezentat un recital de colinde
In data de 11 decembrie 2016 grupele mari au participat alaturi de elevii clasei a
IV-a A al ScoliiGimnaziale ION CREANGA la un recital de colinde care a a
vutloc la Biserica Buna Vestire din Micro 17
Grupa Inimioarelor, indrumati de ed.SincarAurica, Tunsu Romina au paricipat la
Festivalul de colinde Ardud in data de 16 decembrie si au obtinut locul III
Vizita la Libraria Florei Com- activitate desfasurata in cadrul programului
educational”Sacitim pentru mileniul III- in data de 27 noiembrie2016 au
participat Grupa Brioselor-ed.VerssAdela, Chiorean Mariana si GrupaStelutelor-
ed.GliganAurelia, Sabau Alina
In data de 16 ianuarie 2017-in cadrul activitatii intitulate generic “DOR DE
EMINESCU” s-a marcat printr-un moment festiv ziua de nastere a marelui
nostru poet national Mihai Eminescu prin recitare de poezii( la nivelul grupei –
grupele mari)
Intr-o lume dominate de mass media aceste activitati sunt necesare pentru a modela
comportamentul copiilor pentru a-I pregati atat emotional cat si intelectual.
Proiecte educationale
Unitatea noastra a desfasurat activitati in urmatoarele proiecte educational
Proiect educational:”Sa citim pentru mileniul III”- Coordonator Chiorean Mariana
Proiect educational: “Ne jucam si reciclam”- coordonator Masca Gabriela
Proiect educational:”Ecogradinita” – coordonator Ciac Georgeta
Proiect educational:” Kalocagatia”- coordonator Pusok Zela
Activitati de voluntariat” Sa fim darnici, sa fim buni” P Hajnalka
PROIECTE SI ACTIVITATI DE O ZI:
Proiect educational”ECOGRADINITA”- coordonator PUSOK ZELA
„Natura vrem să ocrotim,sănătoşi noi ca să fim!''
ANUL SCOLAR 2016-2017 SEMESTRUL I
Grădiniţa este un loc unde se exercită o activitate modelatoare, ce se raportează la stadiul de dezvoltare
psihofizică, caracteristică vârstei preşcolare. În ultimul timp se acordă o atenție sporită necesităţii
educării ecologice a copilului în grădiniţă. Curiozitatea copilului de a cunoaşte tot ceea ce-l înconjoară,
de a afla cât mai multe despre natură şi cauza unor fenomene, ne-a determinat pe noi, educatoarele
Grădiniţei cu Program Prelungit nr.33 să transformăm această sete de cunoaştere într-o activitate
intelectuală intensă, scopul nostru fiind trezirea în sufletul copilului a doua stări : dorinţa de a cunoaşte
universul lumii vii și puterea de a ocroti formele de viaţă. Desfăşurarea educaţiei ecologice se
realizează în mod sistematic în Grădinița cu Program Prelungit nr.33 şi sub formă de activităţi
extraşcolare. Cultivarea sensibilităţii copiilor faţă de valorile moral-civice, respectului faţă de natură şi
mediul înconjurător a presupus înfiinţarea unor „colţuri ecologice” în grădiniţă şi în curtea ei. Pentru anul
scolar 2016-2017 în cadrul programului educaţional „Ecogrădiniţă” avem cinci activități planificate cu
preşcolari, dintre care prima a fost desfăşurată în data de 15.noiembrie.2016 de „Ziua Mondială a
Reciclării” ,cu prilejul căreia am organizat o expoziţie de jucării și instrumente muzicale confecţionate
din materiale reciclabile. Educatoarele au pregătit materialele informative pentru părinți, care împreună
cu copiii lor au confecţionat acasă jucarii și instrumente muzicale din materiale reciclabile, dând dovadă
de multă creativitate și răbdare. Prin această activitate am oferit părinților ocazia să-și petreacă timpul
liber în mod eficient cu copiii . În pregătirea , desfăşurarea și evaluarea activităţii am urmărit următoarele
obiective de referinţă pe care le-am atins într-o foarte mare măsura:
preşcolarii să-şi formeze o gândire ecologică, o atitudine pozitivă faţă de mediu și viaţă;
să conştientizeze necesitatea economisirii apei, energiei electrice, lemnului, etc.
să utilizeze tehnicile învăţate la activităţile practice pentru realizarea unor obiecte care să-i facă
copilului plăcere ;
familia şi comunitatea să se implice în derularea Programului Educaţional Ecogrădiniţa la nivelul
fiecărei grupe şi la nivel de unitate;
părinţii să găsească resursele materiale şi financiare necesare aplicării programului de educaţie
ecologică;
dezvoltarea sentimentului individual de apartenenţă a părintelui la programul grupei şi al
grădiniţei, realizând o comunicare informală şi formală eficientă cu acesta;
Imaginile anexate demonstrează cât de uşor pot fi motivaţi și sensibilizaţi pentru problemele
mediului înconjurător atât copiii cât și părinții lor, dacă elementul cheie este și rămâne jocul.
Proiect educational”NE JUCAM SI RECICLAM”-coordonator MASCA GABRIELA
În primul semestru al anului școlar 2016-2017, la nivelul grădiniței noastre au fost colectate 22 kg. de
baterii uzate, acestea fiind predate instituției abilitate. Cea mai mare cantitate de baterii a fost colectată
de către copiii grupei mari C, educatoare:Gligan Aurelia, Sabău Alina.
Se recomandă o mai mare mobilizare a copiilor în acest sens, cantitatea de baterii la nivel de grădiniță
fiind cam mică.
Proiect educational “Sa citim pentru mileniul III”-coordonator Chiorean Mariana
Prima activitate desfasurata in cadrul proiectului este:”Cum se naste cartea?”,aceasta cuprinde
vizite la tipografie ,la librarie, la biblioteca astfel:
Grupa mica A - a facut cunostinta cu biblioteca grupei
Grupa mica B - a facut vizita la biblioteca gradinitei
Grupa mijlocie A- a facut o vizita la Tipografia Somesul de pe b-dul Lucian Blaga , precum si
vizita la Libraria Florei de pe strada Rodnei
Grupa mijlocie B – a facut vizita la biblioteca gradinitei
Grupa mare A – a vizitat Libraria Florei din cartier
Grupa mare B – a vizitat Libraria Florei de pe strada Rodnei
Grupa mare C – a vizitat libraria Florei
Grupa de sectie maghiara a vizitat Libraria Optim Exim din cartier.
Proiect educational” Kalocagatia”- coordonator CIAC GEORGETA
Potrivit concluziilor cercetatorilor specializati in pedagogie si psihologie,varstele timpurii reprezinta
perioada propice pentru dezvoltarea intelectuala si fizica a individului. Modelarea completa a corpului
si formarea unei tinute frumoase si corecte pot incepe inca din copilarie.
Copii iubesc miscarea, jocul de miscare, muzica, iar elementul emotional implicat in acest gen
de activitati ofera miscarii atractivitate si motivatie, mobilizeaza fortele copilului si produce bucurie,
multumire.
De cele mai multe ori sportul si miscarea nu sunt apreciate la adevarata lor valoare. Din pacate,
nu foarte multi copii au posibilitatea ca in timpul liber sa practice anumite sporturi. Parintii preocupati
de problemele zilnice nu se implica prea mult in educatia copiilor si nu constientizeaza importanta
miscarii.
In semestrul I al anului scolar 2016-2017 in cadrul programului educational “Kalokagathia” s-au
desfasurat urmatoarele activitati:
In decembrie: “Sarbatorile ne binedispun”
– dans modern grupele mari
Titlul melodiei: Follow the leader: Jennyfer Lopez
Iarna a venit: Adrian Ursu & Lollipops
Chu Chu ua: Brigada bum
Numele profesorului: Ovidiu Ignat de la Royal Dance Club
Sah pentru copii cu domnul professor, Mircea Salajan.
In ianuarie: - plimari in jurul gradinitei,
- aruncarea cu bulgari de zapada
- 10 minute de inviorare
Unii copii petrec mai mult timp in gradinita decat acasa, de aceea noua educatoarelor ne revine
sarcina de a-i implica pe copii in diverse activitati si proiecte care sa implice miscarea.
Acest proiect isi propune a fi o invitatie deschisa catre descoperirea si intelegerea importantei
miscarii, a sportului in general.
Activitati de voluntariat “Sa fim darnici sa fim buni”
DESFASURAREA PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV
Calitatea proiectarii didactice
Activitatea de proiectare a procesului instructiv-educativ s-a realizat sub coordonarea
responsabila comisiei metodice. Au fost analizate planurile de învăţământ şi programele şcolare în
vigoare şi s-a ţinut cont de precizările transmise cadrelor didactice cu ocazia consfătuirilor pe discipline.
Planificările realizate de cadrele didactice au acoperit integral programele şcolare şi au inclus activităţile
de evaluare.. Din rapoartele responsabilei de comisie metodica, monitorizările realizate pe parcursul
sem. I şi rezultatele obţinute de copii rezultă că proiectarea şi realizarea procesului educativ s-a situat la
un nivel foarte bun, fără probleme majore. S-a constatat un anumit nivel de formalism în elaborarea
documentelor de proiectare, fără ca acesta să se reflecte însă efectiv în activitatea la grupa. Se consideră
că este necesară o revizuire periodică mai atentă a planificărilor calendaristice – pentru a corespunde
mai bine nivelului efectiv de parcurgere a materiei. Deficiente se observa in desfasurarea activitatilor
zilnice a copiilor in natura, in curte, in parc. Lipsesc activitatile de miscare lucru ce este contrar
sugestiilor din ultima scrisoare metodica.
Unul dintre obiectivele prioritare ale Comisiei pentru curriculum a constat în urmărirea
proiectării activităţii instructiv-educative la grupele din unitate în conformitate cu prevederile noului
curriculum. Activităţile experiențiale, activităţile liber alese şi activităţile de dezvoltare personală se
regăsesc în toate planificările grupelor din unitate..
Activităţile desfăşurate pe domenii experienţiale de către educatoarele fiecărei grupe sunt
activităţi integrate sau pe discipline desfăşurate cu copiii în cadrul unor proiecte planificate în funcţie de
temele mari propuse de curriculum, precum şi de nivelul de vârstă şi de nevoile şi interesele copiilor din
grupă.
Fiecare educatoare a propus pentru realizare proiecte tematice după noul curriculum, respectănd
numărul acestora în funcție de nivelul de varstă. Atât proiectele tematice planificate cât şi desfăşurarea
în sistem integrat a activităţilor au presupus existenţa unei baze materiale bogate, adecvate, care s-a
realizat cu ajutorul părinţilor.
Activităţile la liberă alegere se desfașoară pe grupuri mici, în perechi şi chiar individual. Reuşita
desfăşurării acestor activităţi depinde în mare măsură de modul în care este organizat şi conceput
spaţiul educaţional.
Toate educatoarele desfășoară activităţi integrate, activități care sunt foarte îndrăgite de copii, dar
a caror pregătire necesită o pregatire prealabilă mai temeinică și un material didactic bogat, atractiv și
variat.
Activităţile demonstrative din cadrul Cercului pedagogic au fost de real ajutor pentru înțelegerea
conceptului de „activitate integrată”, adevărate inspirații pentru aplicarea concretă la clasă a
conceptului.
Toate educatoarele de la grupe au acordat importanţa cuvenită copiilor cu nevoi speciale, aplicând
o pedagogie adecvată şi incluzivă.
La şedinţele cu părinţii, fiecare educatoare a prezentat oferta disciplinelor opţionale părinţilor,
aceştia alegând ceea ce corespunde aspiraţiilor copiilor.
Toate grupele şi-au ales activităţile opţionale in funcţie de propunerile părinţilor, dar şi de
aptitudinile copiilor, întocmindu-se ulterior programa fiecărui opţional ales, spre a fi avizată de IŞJ Satu
Mare.
Eficacitatea opţionalelor constă în stimularea expresivităţii şi creativităţii copiilor, satisfacerea
nevoii lor de mișcare (dans sportiv), creșterea capacității de concentrare și dezvoltarea capacității de a
gandi înainte de a acționa( șah).
Fiecare grupă s-a evidenţiat prin programul deosebit prezentat în faţa părinţilor cu ocazia
serbărilor şi a parteneriatelor desfăşurate cu diferite ocazii.
Activităţile educative şi extracurriculare desfăşurate în unitatea noastră au fost bine organizate,
cu popularizări în mass-media.
Fiecare grupă a respectat graficul activităților planificate în cadrul proiectelor educaționale,
realizand activitățile stabilite în prealabil.
S-a remarcat folosirea de catre educatoarele unității atat a metodelor tradiționale, cat și a celor
moderne în vederea unui demers educativ cat mai eficient și atractiv. Rezultatele obţinute au fost
popularizate în lectoratele cu părinţii.
Eucatoarele unității monitorizează atent progresul copiilor, apeland la măsuri ameliorative în
cazul observării unor întarzieri.
Concordanta dintre curriculum-ul national si oferta educationala
Procesul educativ se desfăşoară în cea mai mare parte la un nivel corespunzător, fiind
utilizate atât metode didactice tradiţionale, cât şi metode moderne, interactive.
Obiectivele stabilite la nivelul naţional de învăţământ au fost corelate cu cele teritoriale
specifice unităţii de învăţământ, respectiv obiectivele din Curriculum pentru învăţământ preşcolar au
fost corelate cu cele ale Grădiniţei cu Program Prelungit nr.33 Satu Mare. A fost elaborat Proiectul
activităţilor extracurriculare şi al concursurilor şcolare la nivel de unitate. Au fost procurate
documentele oficiale curriculare (Legea educaţiei nr.1/2011, Curriculum pentru învăţământ preşcolar la
fiecare grupă, Scrisoarea metodică , Legi şi metodologii pentru învăţământul preuniversitar în format
electronic şi letric), auxiliarele curiculare (ghiduri metodice, caiete speciale, culegeri de texte literare,
planşe, etc. pentru fiecare grupă de preşcolari), cărţi pentru biblioteca fiecărei grupe şi aparatură. A fost
asigurată baza logistică pentru buna desfăşurare a activităţilor extracurriculare şi a concursurilor şcolare.
Curriculum pentru învăţământ preşcolar a fost aplicat în elaborarea Planificărilor anuale şi
semestriale de la fiecare grupă de preşcolari, în raport cu particularităţile de vârstă ale preşcolarilor,
respectiv Nivelul I (3 -5 ani) şi Nivelul II (5-6 ani).
Planul de învăţământ pentru preşcolarI au fost elaborate în cadrul Comisiei metodice şi
aprobate în Consiliul de Administraţie. Oferta educaţională este cuprinsă în Planul de dezvoltare
instituţională, în Planul managerial anual al grădiniţei şi a fost prezentată părinţilor în şedintele cu
aceştia, panouri şi alte mijloace. Ea a fost aprobată în Consiliul de administraţie la începutul anului
şcolar.
Prezentarea optionalelor
Unitatea deţine o ofertă educaţională diversă care este cunoscută de toţi factorii implicaţii în
procesul de învăţare, prin diferite mijloace: afişe, sitte, şedinţe, lectorate cu părinţii.
Cadrele didactice împreună cu părinţii au stabilit activitatile optionale :
Limba engleză
Dans de societate
Joc, miscare, veselie
Dezvoltarea socio emotionala- grupele mari
Gimnastica Ritmica
Calitatea predarii
Procesul educativ se desfăşoară în cea mai mare parte la un nivel corespunzător, fiind
utilizate atât metode didactice tradiţionale, cât şi metode moderne, interactive. În organizarea şi
desfăşurarea procesului educativ cadrele didactice au acces la calculatoare, videoproiector,
retoproiector, multifunctionala, acces la internet şi materiale didactice la un nivel foarte bun, sală
multifunctionala dotată corespunzător. Acestea sunt utilizate în permanenţă pe parcursul orarului
zilnic şi în afara orarului pentru activităţi extracurriculare.
Referitor la evaluarea copiilor, principalele preocupări au vizat extinderea metodelor şi
tehnicilor de evaluare şi planificarea raţională a evaluărilor pe parcursul se. I. În privinţa metodelor şi
tehnicilor de evaluare sunt combinate metode tradiţionale cu metode alternative ( portofolii). În
ansamblu se poate aprecia că există o pondere echilibrată a diferitelor metode de evaluare iar
rezultatele evaluărilor reflectă în mod obiectiv calitatea pregătirii COPIILOR. Această constatare se
bazează atât pe analizele interne realizate la nivelul comisiei metodice privind evaluarea şi progresul,
cât şi pe comparaţia rezultatelor curente cu cele obtinute de copii la sfarsit de semestru/an scolar.
Activitatea extracurriculara
Am asigurat caracterul stimulativ şi fundamentarea dezvoltărilor locale de curriculum pe
experienţa copiilor şi pe specificul comunităţii prin organizarea de vizite gratuite ale copiilor la
obiectivele oraşului la magazine, piaţa agricolă, etc.
Am încurajat, consemnat şi transmis către cei în drept a dezvoltărilor curriculare locale şi a
propunerilor pentru îmbunătăţirea curriculumului naţional provenite de la cadrele didactice din
grădiniţă, prin organizarea şi desfăşurarea de activităţi extraccuriculare propuse de educatoare. In
fiecare luna au participat peste 80% din copii la toate activitatile extracurriculare propuse.
COMISIA PENTRU EVALUAREA SI ASIGURAREA CALITATII
Realizarea documentelor de proiectare
Au fost identificate punctele tari, a celor slabe şi a ţintelor pentru intervenţiile de
remediere/dezvoltare, a fost creat un grup de lucru pentru aplicarea măsurilor de îmbunătăţire
Evaluarea internă este coordonată şi realizată de către CEAC.
Documentele comisiei au fost intocmite corespunzator, asumate. Au fost aplicate instrumentele de
evaluare.
Concepand si monitorizand un plan managerial realist, cu o echipa capabila si creativa, cu niste
obiective accesibile si care sa vizeze procesul educativ, putem sa realizam succese in activitatea zilnica
cu copiii, sa oferim parintilor siguranta si satisfactie in alegerea acestei gradinite, si sa ne mentinem in
topul celor mai buni.
Rolul Comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii este bine stabilit dezvoltandu-se relaţii de
colaborare cu toate compartimentele funcţionale din unitate. Întreg personalul unităţii a fost încurajat
să-şi perfecteze, monitorizeze şi să-şi evalueze propria performanţă. Copii, părinţii, agenţii economici si
reprezentaţi ai Consiliului Local au fost implicaţi în planificarea, desfăşurarea şi evaluarea calităţii
educaţiei. Opiniile acestora au fost incluse în raportul procesului de autoevaluare.
PARTENERIAT EDUCATIONAL
Colaborarea cu parintii
Părinţii şi agenţii economici din localitate au donat şi sponsorizat unitatea cu aparatură electronică,
materiale pentru pavazare, jucării, birotică, patuturi pentru copii(grupa mica A) . În cadrul activităţilor
desfăşurate cu părinţii, aceştia au fost informaţi şi consultaţi asupra problemelor grădiniţei, ale copiilor,
pentru găsirea de soluţii optime. Noutăţilor legislative au fost aduse la cunoştiinţa tuturor.
Relaţia cu părinţii o consider deosebită, deoarece am plecat de la premiza că:o comunicare
permanentă duce la evitarea neînţelegerilor. În toate activităţile din grădiniţă părinţii au avut un rol
important manifestînd interes în sprijinirea cadrelor didactice, înţelegînd că rolul lor este decisiv în
educarea copiilor. Comitetele de părinţi au sprijinit grupele, iar cei care fac parte din consiliul de
administraţie au participat la toate şedinţele unde au venit cu soluţi concrete în sprijinul unităţii.
Un rol important in desfasurarea in bune conditii a procesului instructive educativ din gradinita
il are Asociatia de parinti “Raze de soare’, aceasta prin cotizatia lunara contribuie la procurarea unor
mijloace didactice, jocuri, diferite materiale de birotica.
Colaborarea cu Consiliul Local
În cadrul Consiliului de Administratie prin participarea părinţilor şi a reprezentanţilor
comunităţii locale s-au luat la cunoştiinţă problemele grădiniţei.
Activitatea grădiniţei a fost ilustrată în presa locală şi prin articolele publicate de director şi educatoare.
Pot afirma că, am avut o colaborarea deosebit de fructoasă cu intreg colectivul din unitate, cu
comunitatea locala.
Toate cheltuielile unităţii s-au încadrat în limitele aprobate de bugetul local.
In cadrul partenerietului Pas cu pas spre viata de scolar, intre Gradinita Nr. 33 si Scoala Ion Creanga s-
au desfasurat in primul semestru al anului scolar 2017-2018 urmatoarele activitati: Primim colindatori
mai mari decat noi si un c oncert de colinde: Colindam, colindam si pe domnul il laudam, concert
porescolari si scolari la biserica Buna Vestire di Micro 17. Aceste activități organizate între cele două
unități au avut ca obiective: antrenarea școlarilor și preșcolarilor în desfășurarea unor activițăți comune,
consolidarea unor deprinderi de comportare civilizată în locuri diferite de grădiniță și școală.
Colaborarea cu alte institutii de invatamant, cultura, sport
Am ţinut o permanentă legătură cu ISJ Satu Mare, activităţile din cadrul Casei Corpului
Didactic au fost aduse la cunoştiinţa educatoarelor; au fost afişate în unitate şi cadrele didactice au fost
încurajate să participe în special la cursurile gratuite de formare.
Colaborarea cu sindicatele
Foarte buna
Programe/proiecte de integrare europeana
ACTIVITATEA PERSONALULUI DIDACTIC AUXILIAR
Contabilitate
Toţi angajaţii unităţii deţin Contracte individuale de muncă, încheiate cu o zi înainte de începere
a activităţii în unitate, când au primit Fişa postului, Fişa de evaluare anuală, li s-a făcut instruirea la
locul de muncă şi au semnat Fisele de instruire PSI şi SSM. Deasemenea toţi salariaţii au fost iscrişi în
REVISAL şi li s-au transmis toate modificările legale.
Unitatea funcţionează pe baza unui Regulament intern actualizat, aprobat şi adus la cunoştinţa
tuturor: angajaţi, părinţi şi copii.
Fisele de post s-au dezbătut în comisile de specialitate, avizate în C.P. şi aprobate în C.A.
Evaluarea cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar s-a desfăşurat conform Ordinului
Ministrului nr. 6143/2011 unde sunt: metodologia, Graficului de evaluare, fisele de post şi de evaluare.
Personalul nedidactic a fost evaluat în luna decembrie 2016 pe baza fiselor de evaluare aprobate
respectându-se metodologia. La nivel de unitate a fost întocmit Graficul de evaluare al angajaţilor,
aprobat în C.A. a fost adus la cunoştiinţă salariaţilor, a fost afişat în unitate şi s-a respectat datele
înscrise în el.
S-au întocmit documentele legale privind managementul resurselor umane: procedură, decizii
interne de angajare, de incetare CMI, înregistrările datelor în REVISAL, condică de prezenţă, pontaj
lunar, dosare de personal completate la zi, registru de înregistrări CMI, Registru de Decizii interne,
Registru de intrări –ieşiri şi altele.
Incadrarea pe posturi a educatoarelor s-a realizat având în vedere temeiul legal, în primul rând
s-a avut în vedere Deciziile emise de ISJ. Cererile au fost aprobate în C.A. şi s-au emis decizi interne de
angajare, încadrarea făcundu-se conform specializării, studiilor, vechimii, s-au întocmit Fisele de post şi
s-a semnat CIM.
ACTIVITATEA PERSONALULUI NEDIDACTIC
Personal intretinere si ingrijire
Activitatea intregului personal de intretinere a fost foarte buna, in ciuda faptului ca numarul
lor este insuficient in raport cu numarul mare de copii si spatiul destinat procesului instructiv-educativ.
La sfarsitul anului 2016 tot personalul a obtinut calificativul Foarte Bine.
Evaluarea personalului a respectat toate procedurile: s-au întocmit fişe ale fiecărui post şi fişe
de evaluare, pe baza regulamentului intern, prin dezbateri în consiliul profesoral şi aprobarea lor în
consiliul de administraţie. Fiecare angajat şi-a întocmit raportul de activitate semestrial pe baza , iar
calificativele au fost acordate în prezenţa lor în şedinţa de consiliu de administraţie.
CONCLUZII
În privinţa procesului de învăţământ, conducerea unitatii a urmărit aplicarea curriculum-ului
naţional, cu accent pe dezvoltarea şi diversificarea CDȘ. De asemenea, a fost elaborat şi proiectul
activităţilor extracurriculare şi concursurilor şcolare, anual şi semestrial, ţinând cont de calendarul ISJ
Satu Mare.
Referitor la resursele umane, s-a avut în vedere încadrarea cu personal calificat, posturile şi
catedrele fiind ocupate conform metodologiei şi criteriilor naţionale in vigoare. S-a realizat planul de
şcolarizare şi s-au materializat obiectivele din PDI şi din planul managerial. Activitatea de îndrumare şi
control, desfăşurată potrivit documentelor de proiectare şi organizare, a dus la creşterea calităţii
procesului instructiv-educativ.
Conducerea unitatii a alcătuit echipe de lucru pe diverse domenii, cu responsabilităţi precise
pentru desfăşurarea activităţii didactice şi educative în condiţii de normalitate.
Majoritatea cadrelor didactice au fost preocupate de autoformare, de centrarea predării pe
formarea de competenţe, de implicarea copiilor în activităţi educative diversificate şi de obţinerea unor
rezultate mai bune, de creşterea performanţelor , de formarea dimensiunii europene în educaţia copiilor.
Au existat relaţii de colaborare şi parteneriate cu alte instituţii pe plan local. Documentele şi
rapoartele tematice solicitate au fost întocmite şi prezentate la timp.
PROPUNERI CATRE INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN Satu Mare
Consilierea directorilor in vederea constituirii si organizarii activitatii comisiei de control intern
managerial-inspector management.
Consilierea membrilor CEAC in vederea utilizarii platformei ARACIP – inspector management.
Acestui material se anexeaza autoevaluarile cadrelor didactice.
Propuneri catre Primaria municipiului Satu Mare si catre Consiliul local
Întocmit, Prof. Florica Roman